Jocuri cu tunuri de razboi online dating

Posted by / 11-Aug-2017 09:15

Jocuri cu tunuri de razboi online dating

Am plătit redevenţe ANRM, iar firmei de stat dividende.

Acum, dintr-o dată, nu mai suntem lăsaţi să lucrăm, sub pretextul că exploatarea e permisă doar în subteran, iar noi îl scoatem de la suprafaţă", a spus Popa. Potrivit Gabrielei Dobrotă, compania a cumpărat Mineral Mining în 2013, când aceasta era titulară de licenţă, şi de atunci cere ANRM să-i dea dreptul de a exploata minereurile polimetalice, dar fără succes, Ministerul invocând datoriile MM către BSA.

Conform acesteia, singura societate care deţine licenţă de exploatare la Băiţa este cea de stat, BSA, iar pentru ca alte firme să i se asocieze, cum voiau privaţii, trebuia să solicite acest lucru împreună cu titularul licenţei şi să-şi demonstreze resursele financiare şi tehnice, ceea ce nu au făcut.

Şi la stat, şi la privat O zi mai târziu, joi, când în mină se adunaseră 51 persoane, directorul general AFCR, Gabriela Dobrotă (foto), a replicat tot printr-un comunicat pentru a explica protestul.

Vestea că o mână de ortaci s-a blocat marţea trecută în mină a luat prin suprindere autorităţile, chiar dacă această formă de protest s-a banalizat deja.

În ultimii şase ani s-a mai întâmplat de trei ori, reacţia oficialilor fiind de fiecare dată aceeaşi: prefectul se deplasează la faţa locului, pentru a discuta cu minerii, a le asigura asistenţă medicală, apă, hrană şi ţigări.

Aşa că, departe de a asigura prosperitatea localnicilor, mineritul abia le asigură traiul de azi pe mâine.

Pe de altă parte, adăuga el, cealaltă societate privată, AFCR, care a preluat Mineral Mining, o firmă în insolvenţă care a activat şi ea la Băiţa, ar urmări să extragă minereurile cele mai preţioase, cele polimetalice, deşi ar fi acumulat datorii imense către compania de stat.

Pe de altă parte, prefectul Claudiu Pop făcea cunoscut că a trimis la gura minei o ambulanţă gata să intervină la nevoie şi a cerut Ministerului Economiei şi Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale (ANRM) o informare, pe care a şi dat-o publicităţii.

De data aceasta, după ce în prima zi s-au închis în galerie 13 oameni, prefectul Claudiu Pop a fost pus în ofsaid.

La fel ca BIHOREANULUI, directorul general al Băiţa SA (BSA), Ovidiu Dăescu, îi spusese că în acţiune nu era implicat niciunul din minerii săi.

jocuri cu tunuri de razboi online dating-72jocuri cu tunuri de razboi online dating-86jocuri cu tunuri de razboi online dating-9

One thought on “jocuri cu tunuri de razboi online dating”